Sâmbătă, Victor Ponta și ministrul demisionar Liviu Dragnea și-au pus semnătura pe contractul prin care se va construi un nou stadion la Târgu Jiu. Valoarea investiției este estimată la 21,8 milioane de euro
Compania Națională de Investiții a semnat sâmbătă contractul cu firma care va construi în Târgu Jiu un nou complex sportiv. Noul stadion va avea o capacitate de aproximativ 12.400 de locuri, toate acoperite, iar valoarea investiției este de 21,8 milioane de euro.
Noua arenă va avea și pistă de atletism, dar nu este prevăzută și cu peluze. La cele două capete ale stadionului vor fi ridicate un hotel cu 38 de camere și două apartemente și un corp administrativ în care se vor regăsi birouri, săli de conferințe și protocol, cantină, săli de forță și de antrenamente.
Lucrările la noul stadion vor începe după finalul sezonului și se estimează că vor dura 18 luni. Arena va îndeplini condițiile UEFA pentru categoria 4, ceea ce înseamnă că poate găzdui meciuri din cupele europene.
La întrunirea în care s-a semnat contractul au participat, printre alții, Victor Ponta, Liviu Dragna, Răzvan Burleanu și Gheorghe Chivorchian.
Sursa foto: panduriics.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER